Cred că am tot bombănit pe tot internetul despre cât de mult îmi place Instagram și cum mi-ar plăcea să fiu instagrammer de profesie. Cert e această rețea socială mă reprezintă cel mai bine, iar atunci când ești pasionat de lucru, dai tot ce ai mai bun pentru a obține rezultate.

Cam așa stă treaba și cu mine

Pentru că țin extraordinar la contentul vizual și, cu atât mai mult, apreciez imaginile originale, prefer să urc pe Insta numai fotografii făcute de mine. Și cum în ultimele săptămâni mi-am schimbat mindsetul și am fixat anumite repere, mi-am dat seama că nu doar cei care au un cont personal trebuie să fie atenți la ce publică, ci și brandurile (mai ales ele).

Iar cum eu m-am axat în mod special pe cărți, firește că atunci când îmi caut inspirația, urmăresc ce postează alții. Astfel am ajuns să urmăresc și edituri și librării de la noi.

Doar că…

Din nu știu ce motiv, cu mici excepții, brandurile românești ce activează în industria cărților nu pun prea mare accent nici pe activitatea pe Instagram, nici pe calitatea vizuală. Desigur, Insta nu pare cel mai profitabil și nu generează profit, dar hey, pentru asta există celelalte resurse. În plus, de când cu Insta ads lucrurile sunt mult mai simple, marketerii au o nouă platformă în care să se joace și să testeze idei de vânzare.

Sfatul meu?

Mi-ar plăcea să se creeze mai mult engagement pe această platformă. Din experiența personală, dar și din reacțiile celorlalți, am observat că un cititor se va bucura să dea tag unei edituri atunci când postează o carte pe care o citește sau unei librării, atunci când găsește rafturile cu titluri la care visează.

Cum faci să fie bine:

  • prin înteținerea unui cont de Insta
  • prin comunicarea cu membrii comunității pentru a înțelege nevoile acestora
  • organizarea de concursuri (nu e obligatoriu să existe premii imense, pun pariu că un concurs-fulger derulat timp de o săptămână în care se acordă 2-3 cărți pe zi va atrage imediat cititorii)

Ce aș face eu asta:

  • toate punctele de mai sus + alte câteva chestii creative, pe care o să le zic doar celor interesați de o colaborare (hihi, e cu skepsis)

Așadar, dragi reprezentanți ai editurilor și librăriilor, dacă veți dori să lăsați un împătimit de lectură, fotografie și Instagram să se joace după bunul plac și să creeze content vizual, I’m in. :). Iar de vreți să vedeți ce fac cu propriul cont, mă găsiți, ca întotdeauna, aici:

Darling, let's build a memory palace… #okianbookstagram

A post shared by D I A N A 🌱 (@dianasolomon.blog) on

 

*Acest articol face parte din seria 30 Days Challenge.

11 thoughts on “Vreau să fiu instagrammer pentru edituri și librării”

  1. Doamne ce-mi place blogul tău! Și îmi plac tare mult postările <3 și pozele și tooot #youreawesome
    Și eu mi-aș dori ca editurile/librăriile să pună preț mai mare pe rețelele sociale în general, nu doar pe Facebook. În străinătate editurile nu au doar pagină de Facebook, ci și Twitter, Instagram sau chiar Tumblr. Din punctul meu de vedere sunt cele mai utilizare rețele și mi-ar plăcea enorm ca și la noi Instagramul să fie utilizat din plin. Că doar avem cărți frumoase și cititori atrași de poze/fotografie!
    xx

    1. Heeey, multumesc tare mult. Iar legat de Insta, sunt convinsă că tot mai multe branduri se vor activa. Luna trecută s-au întâmplat multe grozăvii pe platforma asta, deci încet-încet, lucrurile se vor schimba.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *