Din experiența mea, am învățat că motivul pentru care nu suntem mai empatici (cu oamenii, animalele, mediul înconjurător) nu este pentru că nu ne pasă, ci pentru că trăim cumva în bula noastră, unde informația nu ajunge mereu, grijile proprii ne ocupă majoritatea timpului, iar contextul lipsește.

Anul ăsta nu mi-am făcut rezoluții, pentru că am observat că nu funcționează pentru mine, ci o listă cu intenții. Una dintre acestea este să fiu mai receptivă la ce se întâmplă și în afara propriei persone, iar unde este cazul, să mă implic.

Știam de campania The Good Bodysuit inițiată de NALU în colaborare cu Daniela Groza de anul trecut, dar nu am participat atunci. Demersul lor a constat în crearea unui produs din a cărui vânzare să beneficieze victimele violenței în familie. Astfel, toate fondurile strânse au fost direcționare către Asociația ANAIS, pentru a susține activitățile de prevenire și combatere a violenței.

De curând, când s-a reluat ideea, am hotărât să nu mai stau deoparte. Însă, momentul în care am luat cu adevărat inițiativă și am dat comandă de body a fost în urma ascultării podcast-ului Pe Bune, în care este invitată jurnalista Elena Stancu (vezi proiectul Teleleu pe care îl are cu Cosmin Bumbuț). Ăsta a fost contextul de care vorbeam mai sus.

Când Elena a povestit despre unul dintre cazurile pe care le-a documentat, despre o mamă a 8 copii care era permanent bătută de soț, mi s-a zburlit părul pe mine. Iar cu toate că noi găsim asta ca fiind tulburător, nu e nimic ieșit din comnun în comunitățile sărace. Din păcate. Astfel, de cele mai multe ori, nu intervine nimeni. Nici Poliția, pentru că, în cele din urmă, o amendă ar însemna diminuarea bugetului familiei, iar închiderea soțului abuziv ar fi impactat iarăși viața tuturor, pentru că, în afara alocației copiilor, bărbatul era singura sursă de venit.

Cazul de față s-a încheiat cum nu se poate mai tragic: soțul a ucis-o pe mamă, după care s-a sinucis, lăsând astfel în urmă 8 copii singuri (dintre care unul este sugar).

Însă violența domestică nu este doar de natură fizică, ci și psihologică, financiară sau sexuală, și nu este doar în rândul comunităților sărace. Iar conform Asociației ANAIS una din trei femei a experimentat sau va trece printr-o formă sau alta de abuz. Una din trei.

Revenind însă la The Good Bodysuit, am vrut să înțeleg mai bine cum sunt folosiți banii strânși din vânzarea produsului, așa că am rugat-o pe Sonia Micu (fondatoarea NALU) să-mi răspundă la câteva curiozități:

  • Câte body-uri ați reușit să vindeți anul trecut și care este suma pe care ați strâns-o?

Am început cu un număr mic de bucăți. Voiam să testăm dacă oamenii ar fi interesați să ajute așa. În câteva zile am vândut tot, așa că am produs un nou stoc și s-a întâmplat același lucru. În total au fost cateva zeci de produse și s-au strâns câteva sute de euro. Pentru primul proiect de acest gen pe care îl gândiserăm (în primul nostru an de existență) eram mulțumiți. Nu am cheltuit vreun ban pentru a promova proiectul, am preferat să rotunjim cu ei suma donată. Vorba s-a dus repede din om în om, de le fete care purtau body-ul, la cei care repostau campania, la Ioana Ulmeanu (Elle) care a scris un articol pe site-ul revistei, la Daniela Groza (Be Kind For Real) care a vorbit despre proiectul pe care îl făcuserăm împreună.

  • Concret, cum au fost folosiți acești bani de către Asociația ANAIS?

Asociația ANAIS tocmai deschisese un centru de găzduire în regim de urgență destinat victimelor violenței în familie, Casa Invicta. În spațiul acesta pot fi găzduiți 8 adulți și 8 copii care primesc, pe lângă găzduire, hrană, produse de igienă, asistență medicală, consiliere social și psihologică. Un astfel de loc are mereu nevoie de orice ajutor financiar pentru tot ce înseamnă administrarea lui și acolo a fost folosită și donația noastră.

  • Te aștepți la o mobilizare mai mare anul acesta?

Nu pot anticipa multe în acest gen de proiecte, totul depinde de contextul și bunăvoința oamenilor la acel moment. Noi doar punem la dispoziție o modalitate de a contribui.  

  • Ai în plan și alte proiecte de tip social?

Anul acesta am adăugat două inițiative. Am donat lenjerie de bumbac pentru victimele găzduite la Casa Invicta (pentru că obiecte pe care noi le avem la îndemână zi de zi devin greu accesibile atunci când pleci de acasă în astfel de condiții) și campania cu Electric Castle împotriva agresiunii.

  • Povestește puțin despre Zero Tolerence for Aggression, campania în colaborare cu Electric Castle. 

Festivalurile mari de muzică din lume au început să ia parte în conversațiile legate de violență sexuală de ceva timp. Electric Castle este unul dintre ele. Am creat împreună The Consent Panties și am vorbit în felul ăsta despre importanța consimțământului și pe perioada festivalului.


Do (more) good. Cumpărați The Good Bodysuit pentru voi sau faceți-l cadou prietenei, mamei, colegei voastre. Povestiți-le despre ce înseamnă violența în familie și despre Asociația ANAIS. Vorbiți despre asta cu partenerii voștri de viață, cu tații voștri, prieteni. Faceți asta până începe să conteze.

Ori implicați-vă în alte inițiative similare.

 

The Good Bodysuit poate fi achiziționat de aici.

Despre inițiativa The Good Bodysuit de anul trecut puteți citiți și aici.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *