În copilărie am văzut un film pe care mi-l amintesc cam vag, însă am reținut de acolo o idee grozavă. Așa cum ai mai observat în filmele americane, puștii primesc la școală câte un assignement care de cele mai multe ori le provoaca imaginația.

Astfel, atunci când profesorul dă ca temă de gândire un proiect care să producă schimbare, puștiul din film vine cu o idee genială și foarte simplă în același timp. E vorba de un fel de leapșa faptelor bune.

Pe scurt, procesul este cam așa: tu ajuți pe cineva, fără să ceri nimic la schimb, cu rugămintea ca persoana respectivă să facă același lucru atunci când va vedea pe cineva într-un impas. Apoi, acel „cineva” …eh, ai prins ideea, nu? În final, se va obține o întreagă rețea care are un început, dar nu și un sfârșit.

Ei bine, ceva asemănător s-a întâmplat și cu Shoe Box. Acțiunea, pornită în 2007 în Cluj, pe Yahoo Messenger, avea să devină câțiva ani mai târziu un event care nu se desfășoară doar la nivel local.

Ce presupune Shoe Box sau ce poți face cu o cutie de pantofi

Shoe Box presupune dăruirea unui cadou cuiva fără posibilități financiare. Astfel, în toată țara s-au creat puncte de colectare, iar cutiile de cadouri strânse se vor duce către centre de copii sau direct la familiile nevoiașe. De altfel, dacă știi chiar tu un caz social, poți da mai departe informația, iar o parte din daruri pot fi distribuite spre acele persoane.

Dacă te întrebi de unde până unde „Shoe Box”, ei bine, e vorba literalmente de o cutie de pantofi în care tu poți pune, așa cum crezi de cuviință, lucruri care i-ar putea fi ncesare unui puști: de la jucării, la cărți și alimente neperisabile.

De ce ai nevoie pentru Shoe Box

  • o cutie de pantofi
  • hârtie pentru împachetarea cadoului
  • obiectele în sine pe care dorești să le faci cadou
  • nițel timp rupt din programul tău pentru a aranja cutia de cadou și a merge spre un centru de colectare

Unde se desfășoară ShoeBox

Pe scurt, cam în toată țara, dar și în afară. Iar dacă la tine în oraș nu există înca un centru, te poți ocupa personal de asta, oferindu-te voluntar să colectezi cutiile de cadou. Însă, înainte de asta, informează-te direct de pe site în legătură cu locurile în care se organizează Shoe Box.

Unde se colectează cutiile de cadouri în București

Fiind vorba de capitală, aici există mai mult de un punct de colectare. Pentru a vedea care este cel mai apropiat loc de tine, verifică pe site-ul Shoe Box locațiile partenere.

Printre sediile care oferă spațiu și timp pentru organizarea acestei acțiuni se numără și Kooperativa. Iar aici poți arunca un ochi pentru mai multe detalii legate de împachetarea propriu-zisă a cadoului, dar și aflarea adresei exacte.

Eu una abia aștept data de 7 decembrie pentru a le face o vizită celor de la Kooperativa și a lăsa un cadou simpatic pe care să-l dea mai departe.

Așadar, te-am convins că poți face fapte bune cu o cutie de pantofi?

shoeBox-afis-A2-final-2012
shoe box

6 thoughts on “Shoe Box: ce fapte bune poți face cu o cutie de pantofi”

    1. Da, daaa! Ce mă bucur că ai știut despre ce vorbesc, pentru că eu uitasem complet numele filmului și actorii. Acum sigur vreau sa-l revăd, pentru că nu imi amintesc toate detaliile (au trecut mai bine de 10 ani), dar imi amintesc clar starea pe care mi-a dat-o atunci, desi eram si eu tot o pustoaica.

      Mulțumesc! ^_^

    1. Probabil că a fost mai prezentă în Cluj, că acolo a început totul. Eu știu de Shoe Box de acum doi ani…deci nici la mine nu a ajuns așa repede informația.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *