(fragment)

În timp ce alții dorm încă în paturile lor călduroase, el se ridică înghețat din cearceafurile cenușii, ponosite. Îsi trage șosetele găurite în vârf, își pune papucii de casă a căror culoare inițială nici nu se mai distinge, apoi își târâie pașii spre baie. Dă drumul la robinet și se spală pe față cu apa roșiatică, ce a adunat rugina din țevile învechite. Îi este frig. Se privește absent în oglindă. Aerul rece din garsoniera înghesuită îl face să scoată aburi calzi pe gură. Dar pare să nu-l deranjeze. Se simți pentru o clipă ca atunci cand era mic si se prefăcea ca fumează o țigara imaginară. Ducea spre gura degetul arătător împreună cu mijlociul, perfect drepte, ca și cum ar fi fost lipite. Trăgea cu poftă din închipuitul filtru, apoi, cu un aer de nobil dădea afara fumul.

Se îndreaptă spre bucătărie. Vasele sunt toate adunate în chiuvetă. N-a mai avut timp de ele. Deschide dulapul și găseste un pachet de biscuiți inceput. Îl pune pe masa, apoi ia de deasupra maldărului de vase o cană. Aruncă în ea un pliculeț de ceai, apoi pune un ibric de apa pe aragaz. În timp ce manca din biscuitii rămași, privea pe pe geam. Afară era încă beznă, iar la blocul vecin se vedeau doar doua ferestre luminate, semn ca mai erau cel putin doua persoane treze la ora aceea. “Nu sunt singurul matinal”, gândi și zâmbi trist.

Între timp apa dădea în clocot. Oprește aragazul, apoi toarna apa fierbinte în cană. Îsi ține mainile deasupra aburilor fierbinți pentru a se încălzi. Apoi se apropie si cu fata, holbându-se la pliculetul de ceai care colora încet apa in rosu. Isi aminti iar de copilarie… Parcă simțea mirosul prăjiturilor făcute-n casă și al ceaiului de tei cu miere si lamaie, pregatit de mama sa în dimineațile de iarnă. “Remediu impotriva racelilor”, spunea ea mereu… . O auzea și acum, ca și când ar fi fost lângă el.

Sorbi încet din ceai, frigându-se puțin la buza superioară. Asta l-a facut să se trezească din mirajul timpurilor trecute. Se uită la ceas. Era ora patru. Trebuia să se grabească, întârziase la munca. Era pentru a doua oară săptamana asta și totul se întampla de când incepuse să-l năpădească tot felul de amintiri din copilarie. Nu știa exact ce declanșa aceste memorii, care în unele zile i se păreau atât de reale, dar cert era că il faceau mereu să piarda noțiunea timpului.

Se schimbase rapid în uniforma verde, pe care o vedea ca simbol al muncii de jos. Detesta atât de mult slujba pe care o avea încat nu mai suporta să vadă alte haine verzi. În timp ce se încalța, își promitea să-și dea demisia. Trebuia să-și caute altceva, mai respectabil. Nu suporta să fie văzut ca “un gunoier nespălat”, așa cum îi spuneau unii în bătaie de joc. Voia o familie, o soție. Îsi dorea ca mama copiilor lui să pregatească în fiecare dimineață ceaiul de tei cu miere și lămâie. Și începu iar să viseze…

Ilustrator: Anji Allen

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *