Echilibru. Dacă aș fi într-o tabără de cercetași, insigna pe care aș primi-o ar fi cea pentru Echilibru. Probabil că nu pare la fel de importantă precum cea pentru Curaj sau pentru Cel mai bun nod, însă, în viața de zi cu zi, unde trebuie să faci față unor situații și alegeri pe care trebuie să le faci constant, a fi chibzuit devine o adevărată provocare.

Un exemplu extrem de la îndemână este cel al mâncării. Se cumpără alimente în exces, peste 50% din mâncarea gătită se aruncă, se mănâncă pe fugă și, de cele mai multe ori, mesele însumate într-o zi nu doar că depășesc numărul caloric recomandat (în funcție de sex, condiție medicală, activitatea fiziciă), dar nici nu au valoare nutritivă.

În situația de mai sus mă aflam și eu acum doi ani și mereu dădeam vina pe lipsa timpului. Însă, de fapt, problema ținea în informare, organizare și mindset. Astfel, după ce am tras linie și am văzut că mare parte din bugetul pentru mâncare era prost distribuit, iar sentimentul de vină începea să mă copleșească (iar la asta se adaugă și câteva crize urâte de stomac), am început să mă documentez.

În felul acesta am reușit următoarele:

  • să pregătesc în avans meniul pe săptămână (lucru care mă scutește de cea mai obositoare întrebare: „ce mâncăm azi?”)
  • să fac cumpărături în funcție de ce gătesc în săptămâna respectivă (verificând în avans ce este în frigider sau în cămară)
  • să fac economii
  • să salvez timp
  • să fiu mai relaxată și odihnită

Firește, lucrurile acestea nu s-au întâmplat peste noapte, ci în timp, cu metoda clasică trial&error. De altfel, lucrurile nu s-au oprit aici. Pentru mine nutriția chiar este un subiect care mi-a captat interesul, prin urmare, mă informez constant. Iată, de exemplu, ce am învățat din cărți:

  • de la Djokovic (Dieta castigatoare) am înțeles că mâncare este informație. Mai exact, este important să consumăm la fiecare masă alimentele care ne asigură combustilul necesar activității pe care urmăm să o facem: antrenament de performanță, mers pe jos, bicicletă, plimbare ușoară, somn etc
  • tot de la el am învățat că nu există diete miraculoase – organismul are nevoie de echilibru, nu de acest efect yo-yo care precede regimurile alimentare ce promit că slăbești în trei zile
  • de la Dominique Loreau (Arta frugalităţii şi a voluptăţii) am înțeles importanța mâncatului mindfulness, dar și despre cum aranjatul mesei contribuie la senzația de fericire sau sațietate
  • tot de la ea am învățat și despre echilibrul din farfurie și că mai mult nu înseamnă mai bine

Sunt multe de povestit oricum pe acest subiect, însă, revenind la ideea de echilibru de la începutul articolului vreau să menționez câteva tips&tricks care m-au ajutat pe mine.

În primul rând, merg la nutriționist. Dacă acum un  an, în urma analizelor, am stabilit cu el un meniu care să mă ajute să mă pregătesc pentru semi-maraton, în ultimele luni discuția s-a mutat pe alimentația potrivită în timpul sarcinii (cu atât mai mult cu cât am hotărât să renunț și la carne, așa că aveam nevoie să știu exact cum pot substitui proteina animală, de exemplu) și în timpul alăptării.

Oricum, nu vă imaginați că urmez un regim strict sau că-mi impun cine știe ce restricții. Pur și simplu, am o listă cu alimentele recomandate (de la brânză maturată, kefir, la amarant, cereale integrale sau chia și, clasicul combo, fructe + legume) care mă ajută să-mi organizez meniul săptămânal. Iar dacă de luni până vineri gătesc, în week-end-uri dăm comandă de mâncare sau mergem în oraș.

De altfel, serile mele preferate sunt cele cu pizza. Margherita, Quattro Formaggi sau Vegetariană – acestea sunt opțiunile mele. Poate părea puțin, însă sistemul ăsta funcționează perfect pentru mine (o să vă povestesc altădată despre Studiul gemurilor din magazin despre care am citit în Designing your life).

În plus, exista varianta extra-toppingurilor, la care apelez adesea. De exemplu, când comand de la pizza Gambino’s sector 4, încep cu baza de pizza Margherita la care adaug: parmezan, ardei gras, ciuperci și rucola. Fix ca mai jos:

Ce-mi place la treaba asta? Că există transparență, astfel că pot vedea cât costă fiecare topping în parte, dar și diversitate. Așa că am cea mai puțin monotonă pizza, pentru că o „tunez” după bunul plac. În fond, nu asta e și bucuria? Că poți avea o gustare cu ingredientele pe care le ai la îndemână sau care îți plac. Și poți încerca de fiecare dată o un alt combo năstrușnic.

Concluzii?

Atâta timp cât ne păstrăm un echilibru în alimentație, putem mânca orice ne place. Chit că optăm pentru un regim vegetarian sau credem că cea mai bună legumă este carnea. Mindsetul este și el important, așa că nu aveam de ce să ne simțim vinovați că într-o seară am mâncat pizza, deși trecuse de mult ora cinei. Important este să mâncăm conștient, să ne bucurăm de compania celorlați la masă și să ignorăm număratul caloriilor.

În plus, nu vă faceți reguli stupide ca „cheat day” și nici nu vă alcătuiți în minte liste inutile cu feluri de mâncare numite „guilty pleasures”, pentru că mâncatul nu ar trebui vreodată să provoace sentimente de vinovăție. 🙂

Deci, pe când următoare seară de pizza? Sau dimineață? Ori chiar prânz…


cover: Pinterest

4 thoughts on “O poveste despre echilibru și pizza”

  1. La mine e destul de simplu. Cumpăr mâncare doar pentru dimineață + fructe și legume, iaurt. La prânz mănânc la birou iar seara m-am obișnuit de ani de zile să mănânc fructe sau așa o salată, ceva ușor. Soțul s-a semi-dat și el pe brazdă. Doar în weekenduri mai gătesc propriu-zis. La mine cam bate mereu vântul în frigider, nicidecum nu-mi rămân chestii. Cumpăr fix strictul necesar, fără snacksuri sau nu știu ce dulciuri. De obicei, vineri seară sau în weekend mai cumpăr chipsuri (my guilty pleasure) sau cioco, înghețată.

    1. Și eu sun fan chipsuri și înghețată. Dar nu le-aș zice niciodată că-s plăceri vinovate, pentru că, din contră, mă fac să mă simt bine. Deci, de ce să-mi stric bucuria? 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *