Nu știu despre voi, dar eu voi fi în seara asta la Noaptea Literaturii Europene. Ce implica mai exact evenimentul? Păi…povești, cărți, scriitori, cultură și tot felul de activități pentru nerdzi oameni faini pasionați de literatură.

Toată treaba va începe de la ora 19:00 și va ține atât cât să nu vi se transforme caleașca în dovleac, mai exact până la 24:00. Plimbarea literară nocturnă se va desfășura undeva pe aleile parcului Carol I, mai exact între Institutul Astronomic și Muzeul Național Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”, iar dacă vreți mai multe detalii, aflați chiar de aici.


Editura All, unul dintre partenerii media a organizat un concurs de creativitate, iar eu am participat cu următorul fragment (Yep, am și câștigat 🙂 ):

Kafka își bea încet cafeaua în timp ce Allan Poe citește „Beautiful you” într-un colț întunecat al camerei. 
Pe stradă e o liniște asurzitoare, ca de toamnă. Însă din când în se mai pornește câte un vânt vijelios, astfel incat crengile copacilor porne
sc într-un dans haotic stanga-dreapta, sus-jos, și apucă uneori să se lovească puternic de geam. In timpul asta, Bacovia se lasa purtat de muza si-ncepe a pune pe foaie cuvinte plumburii.
La ultimul etaj al blocului Micul Print se joaca alaturi de Vulpe și Alice. Pe o măsuță stau așezate în ordine mai multe sticluțe cu eticheta „Drink me”. Însă pare că nimeni nu are de gând să se atingă de ele.
Afară, în curte, Palahniuk si Welsh joacă din nou cărți. Scrumierele sunt ticsite de scrum și mucuri de țigară, însă cei doi par să ignore orice nu are o damă de inimă roșie ori un joker buclucaș. Așa că se afundă tot mai mult în norii de fum și jocul lor toxic.
Emily Bronte și Jane Austen sorb dintr-o cană de ceai și privesc ceasul din cinci in cinci minute. „Ah, Marquez se lasă iar așteptat!”, își spun amândouă cu năduf.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *