Pfff! M-am trezit cu fața la cearceaf. Afară plouă de două zile, iar vecina de la 04 s-a gândit că după party-ul cu manele de aseară, azi poate să se „revanșeze” dând cu aspiratorul de la prima oră. Hai, știu că ți-e familiar scenariu…

N-am niciun chef, dar mă târăsc până în bucătărie să încropesc ceva pentru micul dejun. Brusc, mi-am amintit că în congelator am înghețată, așa că, înfașc o linguriță din sertar, iau cutia de înghețată, mă bag înapoi în pat și dau drumul la un film de-al lui Hitchcock. The rope, Sabotage, Vertigo, Psycho…nici nu mai contează care. Îmi plac toate în mod egal.

Iancu se trezește și el și se așează lângă mine. Deși somnu’-i era dulce, parcă mai dulce-i înghețata. Mă fac și eu că nu am înțeles ce vrea și dau play. Ah…micile bucurii, right?

Deci:

  • înghețată
  • un film vechi
  • un Iancu

Și uite așa, cu doar trei #lucruri mici, ziua mi se schimba semnificativ în bine.

 

Și, pentru că vreau ca de acum înainte când am un moment prost să reușesc să-l depășesc fără să cad într-o dramă existențială, am zis să adun într-un loc toate lucrurile astea mărunte care-mi fac ziua mai bună și să apelez la ele orice de câte ori am nevoie. Prin urmare, am creat un cont de Instagram care funcționează pe post de happy pills.

În fond, cred că avem cu toții nevoie de un impuls și puțină inspirație ca să învățăm să punem accent pe micile bucurii de peste zi. Nu-i așa?

Prin urmare, te invit să dai un follow pe Insta și să-mi zici care-s lucrurile alea mărunte care-ți schimbă ziua în bine chiar și cu 2%.


Acest mini proiect- #lucrurimici- a apărut ca urmare a inițiativei Centrulului Comercial Vitantis care a pornit un concurs pe Facebook unde fanii sunt provocați să identifice lucrurile mici care le fac viața mai frumoasă, să-și facă un #happyselfie și să-l publice pe pagina concursului, putând câștiga premiul cel mare de 1000 de euro.

So, go for it!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *