Nu mă consider cinefilă, dar iubesc să mă uit la filme și să le analizez. Am câteva cărți importante despre industria cinematografică și-mi place să mă documentez constant asupra acestei teme.  Regizorii mei favoriți sunt de departe Hitchcock și Polanski, însă în ultima vreme am încercat să mă scald și-n alte ape și să încerc și alt registru.

Așa am poposit în cultura cinematografică italiană, despre care recunosc că nu știu mai nimic. Doar câteva nume sonore, auzite pe ici pe colo, dar încă nu am exercițiul de a le încadra într-un anumit context. Totuși, tind să cred că am început cu cel mai bun film: La vita e bella.

Lăsând la o parte faptul că a obținut trei Oscaruri, pelicula mi se pare că abordează în cel mai original mod o secvență obișnuită din viața de familie, situată însă, din punct de vedere spațio-temporal, în cea mai neagră și rușinoasă perioadă a Germaniei – Holocaustul.

Să fie actorul principal, Roberto Benigni, cel care a dat culoare scenariul, să fie scenariul extraordinar de bine scris, asta nu știu. Cert e că de la echipa de casting, la regizor (care e tot Roberto Benigni) , scenarist (R. Benigni alături de Vincenzo Cerami), actori și sutele de oameni implicați în producția filmului,  toți au făcut o treabă grozavă și au ajuns la un rezultat de un succes răsunător.

Așa cum spuneam, filmul spune povestea unei familii obișnuite, în care soțul evreu, este trimis în lagăr alături de fiul său, un puști. Neputând sta departe de cei doi, soția insistă și ea să-i însoțească. Însă, așa cum știm cu toții foarte bine, în lagăr femeile sunt separate de barbați. Astfel, șansele ca familia să se vadă sunt aproape inexistente.

Deși munca este mai mult decât obositoare, condițiile în care locuiau erau deplorabile, iar masa consta în cel mult un colț de pâine, Guido, personajul interepretat ireproșabil de către Roberto Benigni, reușește să-și țină băiatul cu moralul ridicat prin improvizarea a tot felul de jocuri.

Astfel, îl convinge pe cel mic că nimic din ceea ce vede nu este real, ci e un concurs. În felul acesta, băiatul reușește să supraviețuiască, fiind motivat să obțină „premiul cel mare”.

M-a fascinat pofta de viață a personajului principal, chiar și pe vremurile acelea tulburi. Fără să arate sute de cadavre și fără să se insiste asupra ororilor din lagăre, filmul reușește să te cutremure și în același timp să îți dea lecții importante de viață. Nu o să le enumăr aici, pentru că sunt convinsă că fiecare are propria interpretare și trece povestea de față prin propriul filtru, în funcție de experiențele sale de până acum.

Fără alte completări, vizionare plăcută!

b42587u0vep

0 thoughts on “La vita e bella- film despre frumosul dinăuntrul urâtului”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *