Scurt pe doi, sunt o persoană destul de leneșă. Astfel, de fiecare dată când e vorba să fac ceva îmi ia destul de mult timp până să mă pun în mișcare. Totuși, pentru că-mi place să dau randament cu minumul de efort, în acești 25 de ani am recurs la tot felul de variante care să-mi facă viața mai ușoară. Iar aici intră și mâncarea, firește.

Pentru că toată ziua sunt în fața laptopului și scriu, uit adesea să mănânc. Chiar și atunci când mi-e cumva foame, ba nu-mi vine să mă duc la bucătărie, pentru că mă gândesc că pierd prea mult timp pregătind ceva de mâncare, ba rămân ațintită pe ceea ce fac și tot amân ora mesei.

Însă, pentru că mi-am dat în cele din urmă seama că hrana e importantă pentru a funcționa la capacitate maximă, am încropit tot felul de variante de gustări, astfel încât să nu pierd vremea pregătindu-le. De asemenea, pentru că îmi place să fiu eficientă, atunci când am ales ceea ce vreau să mănânc în micile pauze de la scris, m-am orientat spre ingrediente sănătoase, fresh, cu un aport de vitaminte și nutrienți.

Nucile

Înainte de a-mi lua laptopul în brațe și de mă pune pe treabă, îmi aduc un bol plin cu nuci din care ciugulesc pe tot parcursul zilei. Acestea sunt cunoscute și drept snackuri bune pentru creieraș, deci nu mai are vreun sens să fac vreo listă cu toate beneficiile consumului de nuci. Și nu, nu forma lor ce aduce foarte mult cu emisferele encefalului le-a câștigat renumele de brain food, în caz de te-ntrebai.

Morcovii

Am probleme cu vederea încă din clasa a cincea. Motiv pentru care morcovii ar trebui să fie alimente de bază în alimentația mea. Numai că nu prea sunt. Însă, de ceva vreme, m-am obișnuit ca în loc de blestematele și delicioasele chipsuri din comerț să ronțăi morcovi. Sooo… what’s up, doc?

Fresh-urile

Țac, scot un grepfruit din frigider, îl tai în două, îl gâdil cu storcătorul și gata-i fresh-ul. Iar când nu mi-e foarte lene, tai și o portocală și-mi fac cel mai bun mix de vitamine. Also, funcționează bine și în caz de mahmureală.

Iarba de grâu pulbere

De curând am început să introduc în alimentație și pulberea de iarbă de grâu. Pe lângă faptul că are o varietate de nutrienți și vitamine, este și foarte bogată în fibre. De regulă adaug câte o lingurița în sticla cu apă enzimatică sau chiar cu ceai, dar uneori presar pulbere și pe gustări precum salata de mere și morcovi.

Are un gust ierbos, deci dacă nu ești fan, s-ar putea să strâmbi din nas. Însă, cu puțină lămâie și miere se poate drege totul. Apropo, dacă îți face cu ochiul, o găsești pe site-ul celor de la vegis.ro.

Fructele de orice fel

Căpșuni, mere, banane, kiwi, pere… Orice aș avea în coșul de fructe funcționează perfect ca gustare sănătoasă. Nu trebuie decât să fac un drum până la bucătărie și aia e. Sau pot de la bun început să-mi aduc fructele în spațiul de lucru.

Cam asta ar fi cu gustările sănătoase obținute cu minumul de efort. Și chiar dacă e clișeu, treaba cu minte sănătoasă în corp sănătos e cât se poate de pe bune. Așa că, oricât de leneș ai fi, tocmai ți-am arătat că e mult mai simplu să consumi alimente care-ți aduc un aport de vitamine. So…beat that!

2 thoughts on “Gustări sănătoase cu minimul de efort”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *