Atunci când eram mai mică obișnuiam să-mi fac liste cu planurile mele de vacanță pe timp de vară. Cum aveam trei luni la dispoziție să fac lucruri de care nu aveam timp în restul anului școlar, începeam să umplu un bartai pergamentul cu dorințe mai mult sau mai puțin realizabile. 

Cu toate că nu bifam niciodată mai mult de jumătate dintre lucrurile scrise pe foaie, îmi plăcea teribil de tare actul în sine de a nota tot ce visam să mi se întâmple. Și astfel, de la călătorii, citirea anumitor cărți și învățarea unor lucruri complet noi cum ar fi limba germană sau să cânt la chitară, reușeam să am un bucket list destul de dificil de dus la capăt.

Între timp mi-am dat seama care e secretul pentru a bifa lucrurile de pe listă, motiv pentru care azi vreau să-mi fac cel mai realist plan, urmând ca până în septembrie să fac un update la acest material pe măsură ce realizez chestiile propuse.

Mereu mi-au plăcut începuturile fie că a fost vorba despre primul răsărit pe plajă din an, primele urme lăsate în zapadă, începerea unui caiet nou, fie că am pornit o nouă etapă în viață- un nou curs, mutatul într-un loc nou etc. Motiv pentru care mă entuziasmez de nu se poate, iar mai apoi încep să mă plictisesc sau sunt distrasă de altceva. Despre ce vorbeam? Ah, da, sunt foc de paie. 🙂

Însă de ceva vreme mă autoeduc și învăț să mă concentrez pe ceea ce fac la momentul respectiv, evitând astfel să cad în capcana rutinei și a monotoniei. Așadar, încerc să fiu organizată, pentru că aici e secretul pentru a reuși să faci tot ce-ți propui.

Prin urmare, așa cum am dus la capăt un challenge de 30 de zile, sunt convinsă că voi reuși prin autodisciplină să bifez tot acest summer bucket list. Dar hai să vezi în ce constă asta mai exact.

Summer bucket list

CĂRȚI

🌈 I've made a rainbow for the bookworms. #okianbookstagram #dianasbooks

A post shared by D I A N A 🌱 (@dianasolomon.blog) on

Nu, nu o să spun că vreau să citesc șaișpemii  de cărți, ci că vreau să mă axez pe anumite titlurile pe care mi le-am notat la un moment dat și n-am reușit nici acum să le bifez. Iar aici am un talmeș-balmeș de clasici, contemporani, autori de bestseller-uri și scriitori morbizi sau cinici.

  • Jazz, Toni Morrison ( + orice altă carte scrisă de autoare)
  • Miss Peregrine, Ransom Riggs
  • Stăpânii finanțelor
  • literatură rusă (începând cu Dostoievski și continuând cu Tolstoi + orice altă carte de genul care îmi cade în mână)
  • literatură japoneză (Murakami și mai văd eu. Cert e că sunt din ce în ce mai curioasă de viața și cultura niponă de când aproapeamterminat „Shogunul” sau am citit „Eleganța ariciului”)
  • literatură italiană  (am de recuperat niște opere clasice)
  • Marile speranțe, Dickens (de la Dickens aproapeamterminat și Oliver Twist, dar cred că e cazul să reiau)

Și cam atât. Pentru că nu vreau să o iau pe câmpii cu listele și să devin iar haotică. Neeext!

MÂNCARE

Homemade muffins for today 🌷

A post shared by D I A N A 🌱 (@dianasolomon.blog) on

 

  • sushi (va trebui să găsesc cel mai bun loc unde se mănâncă așa ceva sau de bine, de rău o să fac experimente direct la mine în bucătărie)
  • quesadilla (de când citesc „Viața secretă a Fridei Kahlo” mă îndrăgostesc de preparatele din carte. Cei care au răsfoit-o deja știu că e vorba și de niște rețete de-ți plouă-n gură și nu altceva)
  • burgeri vegetali ( nu mi-am dat încă masteratul în burgerii clasici, dar am trecut de nivelul începător. Așa că acum e cazul să experimentez cu ceva mai light, de vară)
  • smoothie  (de când tarabele din piață s-au umplut cu fructe de sezon nu am în fața ochilor decât smoothie-uri și limonade fresh)
  • budincă de chia (am început de abia acum o lună să experimentez cu chia, dar eu zic că e loc de imaginație aici)
  • fajitas (din motive menționate mai sus)
  • pită grecescă (trebuie)
  • + (insert here orice fel de mâncare mediteraneană) + mult vin

LOCURI sau Unde fugim de București

Forget about the city…🗻 #ig_romania

A post shared by D I A N A 🌱 (@dianasolomon.blog) on

 

  • SpellGround. Îmi place lineup-ul și cum n-am mai fost cu băieții mei de mult la mare, festivalul ăsta e perfect. Așa că de-abia aștept să-i aud pe The Kooks, pe cei de la The Mono Jacks, Grimus sau The Pixels. În plus, cei de la Activia au o campanie faină în perioada asta, așa că fă-ți provizii de Activia de băut, apoi intră pe site-ul campaniei  să vezi cum poți să câștigi invitații duble la concertele faine din vara asta. Stai chill, nu e numai despre SpellGround, ci și Electric Castle, Summer Well, Untold etc.
  • Munte. Cât mai des și cât mai cu cortul.
  • Mare. Vamă, Vadu, Corbu. Iau toate plajele la rând cu băieții mei. La Năvodari, adică acasă, nu cred că ajung. Dar am înțeles că s-a făcut o anomalie de faleză pe acolo. Cine știe, poate trecem măcar cu bicicleta dacă nu rămânem pentru o baie în mare.

FILME

📚 #vscocam #vscobook #movies #dianasbooks #books

A post shared by D I A N A 🌱 (@dianasolomon.blog) on

 

  • (aproape) toate restanțele pe care le am de la Hitchcock, Polanski, Tim Burton
  • poate văd și eu în viața asta Twin Peaks integral
  • Festivalul Anonimul- e concomitent cu SpellGround, dar reușesc cumva să mă împart. În plus, e în zonă.

Cursuri, cursuri, cursuri

My kind of morning ⚪

A post shared by D I A N A 🌱 (@dianasolomon.blog) on

 

Am o tonă de subiecte și domenii care mă interesează printre care, în mare, italiana, marketingul, creative writing. Așadar, o să-mi fac timp și pentru chestiiunile astea cu ajutorul cărților, aplicației Duolingo și a Atelierului Digital de la Google. Wish me luck!

Dar tu, tu ți-ai făcut vreun plan pentru vara asta?

 

11 thoughts on “Din seria: ce-aș face eu vara asta (și o să fac!)”

  1. Si mie imi place grozav de tare sa imi fac liste cu dorinte, planuri, must do-uri. Pentru vara asta imi propun sa mananc cat mai multe cirese si pepene, sa inot cat mai des in Marea Neagra, in Dunare, iar daca se intampla si in Mediterana nu ma supar deloc 😀 Mai am in plan sa-i dau drumul, intr-un final, acelui blog personal la care visez de mai bine de jumatate de an, mi-e dor de scris, si mai am un mic proiect personal pe care sper sa il incheg. Om vedea…

    M-am apucat si eu acum vreo saptamana de cursurile Atelierului Digital de la Google, foarte buna si utila initiativa, majoritatea sunt chestii de baza, dar am descoperit si cateva perspective noi. Thumbs up.

  2. Oh, I love The Kooks, dar nu ajung. Îmi place lista ta și-ți urez spor! Eu vreau să ies mai mult și să mă tăvălesc prin iarbă, să mă apuc de învățat serios un program de editare și să-mi fac template-uri pentru decupaje 🙂 Visez felii de pepene roșu.

  3. Yey, ma bucur ca ai descoperit budinca de chia. Smoothies cat cuprinde, sushi, yum,Tim Buton, lovesc. În plus, poate Padina Fest si sa vedem la ce festival ne facem timp sa ajungem… adică mi-ar plăcea să fie si baby-friendly si pentru noi doi 😊 Rămâne sa ne hotărâm. Succes! Sper sa bifezi totul pe listă.

    1. Dacă nu…căști. Cel puțin așa am văzut că se practică. Iar pe zi e destul de chill la festivaluri. Cel puțin așa a fost la Electric Castel ultima dată.

      Și…mulțumesc asemenea ^_^.

    1. Păi, în materie de mâncare ideea tocmai asta e- să învăț să fac acasă. Dar rețin ce mi-ai spus și tu.

      Iar legat de cursuri, tot la asta mi-e și mie gândul, că le citesc mereu materialele de pe site și mi se par profi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *