Primul meu job a fost pe la 16 ani, într-o vară, la sfârșitul clasei a noua. Nu știu dacă atunci am lucrat pentru că voiam să fiu independentă financiar, exista un fel de presiune socială (toate colegele de liceu vorbeau numai despre faptul că acum au vârsta necesară pentru un job de sezon) sau toate variantele de mai sus.

Nu, nu a fost un job de librar, deși îmi doream asta, ci unul axat mai mult pe zona de customer service. Mai pe șleau, eram vânzătoare într-un magazinaș de prin Mamaia. După trei luni în care mi s-a furat un telefon ce valora mai mult decât salariul pe o lună, un program de groază (12 h/zi, 6 zile/7) mi-am dat demisia. Adică i-am zis cucoanei că eu nu mai vin la lucru, pentru că nu era de mine și-n plus, mai mult intrasem în pagubă decât să fi strâns vreo sumă impresionantă de bani.

Ai mei nu au fost prea încântați de ideea mea de a petrece toată vara muncind, mai ales că salariul era de mizerie, dar au fost nevoiți să mă lase în pace. În scurt timp m-am întors cu coada între picioare și am promis că nu voi mai munci în astfel de condiții, ci voi alege să mă axez pe învățat.

Și uite așa, până la facultate n-am mai avut niciun job. Recunosc, mă aflu printre persoanele care au avut norocul să facă ce își doresc, fără presiunea unei situații financiare instabile. Motiv pentru care am refuzat adesea joburi despre care nu am considerat că sunt plătite pe măsura cerințelor postului și a efortului depus.

Cu toate acestea, într-o vară, am aflat că e nevoie pentru câteva luni de un om care să vândă cărți, rechizite și tot felul de articole de papetărie la un stand Cărturești, în mall. Cum se terminase facultatea, iar eu nu mai beneficiam de bursa de merit (care nu depășea 400 lei/lună, iar în perioada de vacanță primeam chiar și jumătate din sumă, pe motiv că atunci nu mergeam la cursuri), am vrut să am bani de buzunar fără să le mai cer alor mei, pentru că mi se părea rușinos.

Așadar, m-am angajat pentru perioada sezonului la standul de cărți. Nu zic că a fost numai lapte și miere, dar toate lucrurile mai puțin plăcute au avut de-a face cu oamenii care voiau să achiziționeze câte un produs, și nu cu stufful Cărturești. Pun accent pe treaba asta pentru că am tot citit în ultima vreme cum cei care lucrează în librării sunt tratați rău, au salarii mici, muncesc enorm etc.

Cum a fost experiența? Păi, am avut salariu decent (minimul pe economie, dacă nu mă înșel) și am avut tot timpul din lume să citesc cărțile care-mi făceau cu ochiul în librărie. Astfel, numai într-o lună terminasem 10 cărți și de abia așteptam să ajung iar la muncă pentru a vedea cum se termină nuștiuce poveste. De asemenea, colegii erau geniali, aveam acces în ceainărie și puteam să-mi fac limonade sau orice tip de ceai îmi făcea cu ochiul (oh, și erau multe). Iar pe lângă faptul că aveam acces rapid la toate titlurile noi și promoțiile, beneficiam și de o reducere de 30% la cărți + discounturi diferite pentru celelate produse.

Probabil că nu pare mult, privind cu ochii și mintea de acum, dar pentru o studentă pasionată de cărți și ceai era Raiul.

Ce a urmat? În iarnă, pentru că era perioada sărbătorilor și programul era mai încărcat, mi s-a oferit jobul de librar la Cărturești. În primele zile am fost spiridușul ce împacheta cadourile, dar rapid am trecut și la vânzare, aranjare cărți, discuții mai ample cu cititorii.

401712_311091562304009_159524366_n
Cu trupa Byron, lansare DVD Live Underground, Cărturești Constanța (subsemnata-în alb)

Am descoperit atunci că o mare parte din oameni veneau în librărie doar pentru că era cool. Să recunoaștem, mulți văd Cărturești ca pe un loc de hipsteri, alții intrau din greșeală (o doamnă mi-a cerut o recomandare, deși mi-a zis din start că fiica ei nu citește și nici nu ar vrea să cumpere vreo carte -facepalm, I know), dar una peste alta experiența mi-a fost de folos. Totodată, mi-am scos din cap ideea că un loc de muncă într-o librărie reprezintă ceva boem, te învârți printre cărți, beai ceai și vorbești cu oameni smart. No, no, no. Poate doar 15% din timp se întâmplă chestiile astea, în rest, ai mult de muncă. Chiar ai.

538238_374867425893257_1535729334_n
Pregătire expoziție Români Frumoși, Matei Buță, Cărturești Constanța (tot în alb)

Concluzii? Dacă ești student, un job de librar nu este de refuzat, cu atât mai mult cu cât ai și un program lejer, astfel încât să nu te împiedice să ajungi la cursuri. În plus, îți vor trece zilnic prin fața ochilor sute de titluri și vei avea adesea ocazia să întâlnești oameni faini, de la autori, la fotografi sau trupe, ceea ce nu se întâmplă adesea în viața obișnuită. Poate doar dacă ai un job într-un domeniu creativ, fapt pentru care te invidiez.

Banii sunt okish pentru entry-level, dar nu garantez că îți vor ajunge să te întreții dacă stai în chirie și mai ai și facturi de plătit. Eu pe atunci stăteam la ai mei, deci ăsta era principalul meu avantaj.

Una peste alta, este important să înțelegi că nu vei putea să citești toată ziua (doar dacă ești la stand de cărți, cum am fost inițial), dar vei putea să iei cărți cu împrumut sau să le cumperi cu discount.

În plus, îți vor trece prin mână noile apariții editoriale, deci vei fi la curent cu tot ce e nou din domeniul ăsta. Va fi mult de muncă și nu vor exista neapărat posibilități de avansare. Dar dacă ești un kick ass bookworm și ai idei faine, poți să te remarci.

Deci, cum stă treaba acum, te-ar mai tenta un job de librar?

*Acest articol face parte din seria 30 Days Challenge.

3 thoughts on “Despre experiența ca librar la Cărturești”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *