Despre freelancing am mai discutat. Însă de la asta și pâna la propriul business mai sunt câteva etape de străbătut. În plus, în urma interviului cu oamenii faini de la Jurnal Fotografic, am căzut puțin pe gânduri. Mai exact, m-am tot gândit la ultima întrebare pe care le-am adresat-o lor.

Cum ar arăta planul de afacere dacă ar avea la dispoziție 10.000 lei?

Ei mi-au spus că ar investi în aparatură, dat fiind faptul că businessul lor constă în a face fotografii la diferite ocazii și a țese astfel povești.

Dar eu ce-aș face cu 10.000 de lei pentru a-mi transforma pasiunea în business?

cv

Acum ceva timp spuneam că mi-ar plăcea să fiu instagrammer pentru edituri și librării. La vremea aceea părea puțin pueril, însă…

Dacă aș avea această sumă de bani la dispoziție aș putea investi și mi-aș crea micro-afacere unde aș mai angaja două-trei persoane. Ulterior.

Cum aș proceda?

  • aș lua în training un junior cu spirit artistic, cu înclinație spre vizual și skilluri pentru social media- cu precădere Instagram (1.500 lei)
  • aș cumpăra de 7.000 lei două camere foto DSLR la mâna a doua și două obiective fixe
  • cu încă 1.000 lei mi-aș lua un kit de lumini de studio + alte accesorii (blendă, filtre)
  • restul de 500 lei i-aș băga în reclame sponsorizate pe Instagram și achiziționarea unui domeniu

Iar de aici totul stă în creativitate și mult research. Pentru că na, social media nu doarme niciodată, iar Instagram își face update-uri tot mai des. Însă știu că ar fi ceva în care mi-aș investi energia, timpul și banii fără să clipesc, pentru că aș face totul din pasiune. Și pun pariu că nu mi-aș da niciodată ochii peste cap când se face luni și eu trebuie să merg la „muncă”.

2 thoughts on “Despre antreprenoriat, business și freelancing (part II)”

  1. Mi se pare foarte şmecheră ideea ta. Deşi mă ştiu creativă, chestia asta nu mi-a trecut niciodată prin minte, adică nu aş fi crezut că există sau poate exista funcţia de instagrammer. Şi mi se pare super interesantă. Cu atât mai mult pentru tine, care faci nişte poze minunate. Ar fi un job “ca mânuşa”, pentru tine ^^

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *