Sursă foto: wired.com

Nu prea cred în cursurile gratuite, așa cum sunt destul de sceptică și în privința celor cu bani. De regulă, atunci când mă înscriu într-un proiect fac un research serios, ca să nu mă aleg cu ceva ce pare a fi apă de ploaie.

Cam așa s-a întâmplat și acum când m-am înscris la în proiectul Tineri Jurnaliști Online. E a doua oară când aplic la un atelier de genul (primul a fost pentru revista Carevasăzică și regret și acum că nu am putut ajunge, cu toate că fusesem acceptată), dar de data asta mi-au făcut cu ochiul niște teme tare faine, printre care monitorizarea traficului, social media, promovarea și monetizarea, și nu în ultimul rând, abordarea fotografiei, de la compoziție și până la editarea în programe precum Photoshop sau Adobe Lightroom. Trebuie să precizez că fotografia e un hobby de prin liceu și m-am jucat ceva vreme cu niște DSLR-uri Nikon, prin urmare, sunt curioasă ce lucruri pot învăța de la oamenii din domeniu.

Cursul este implementat de Asociația Turism Istoric și urmărește pregătirea a 100 de persoane tinere (14-35 ani) cu ceva pregătire educațională în scopul integrării acestora pe piața muncii. De altfel, aplicațiile pot fi trimise până la sfârșitul acestei luni, urmând ca mai apoi să se organizeze cursurile. Mai multe detalii poți afla de aici.

Acestea nu durează mai mult de o săptămână, iar în primele patru zile înveți teorie (cam câte 8 ore pe zi), pentru ca mai apoi să relizezi tu un material care va fi publicat pe site-ul turismistoric.ro.

Dacă ești curios, poți aplica aici, iar dacă nu, dă mai departe unui cunoscut care ar fi interesat.

0 thoughts on “Curs gratuit de jurnalism online”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *