Prima dată când am folosit un unt/ulei de cocos a fost în urmă cu un an. Însă atunci nu i-am dat importanța cuvenită și îl foloseam când îmi aminteam de el. Recunosc, pe vremea aia nu eram acordam un interes special produselor bio/eco/naturale, dar mi le cumpăram pentru că mă atrăgeau flacoanele sau anumite arome. Capitalism, consumerism, marketing- spune-i cum vrei, cert e că eu căzusem în bula aia.

Acum mentalitatea mi s-a schimbat cam la 180 de grade și am început să fiu mult mai conștientă de tot ce cumpăr și nu mai arunc în coș toate produsele „colorate”, ci stau și mă uit minute în șir pe etichete. Iar dacă e să cumpăr ceva online fac research serios pentru a mă asigura că voi achiziționa ceva bun pentru mine, care este totodată în concordanță și cu principiile mele legate de mediul înconjurător și propria sănătate.

ulei cocos

Și uite așa am ajuns să privesc cu alți ochi uleiul de cocos, pentru că am observat multiplele întrebuințări în îngrijirea zilnică. Totodată, pentru că am citit că poate fi folosit cu brio și la gătit, mi-am zis că e cazul să am acest produs și în dulapul din bucătărie.

Așadar, am optat pentru un unt de cocos tartinabil de la Biona Organic pe care l-am găsit pe site-ul celor de la Vegis. Am ales asta pentru că îmi doream să elimin din alimentație untul clasic și să-l înlocuiesc cu ceva mult mai sănătos. Doar că încă nu m-am avântat în prăjituri sau alte nebunii de genul, pentru că sunt în faza în care nu mai consum dulciuri (dap, nici cele preparate în casă).

Așa că m-am limitat la a-l întinde dimineața pe felii de pâine prăjită peste care adăugam dulceață de cireșe amare făcută de bunica mea cu fructele din propria grădină. Lăsând la o parte faptul că încă mai dau pe mine dulceață ca și cum am tot cinci ani, am înfulecat gustările astea cu degetele încleiate și cu zâmbet pe tot fățăul dimineți întregi la rând. #noregrets

unt de cocos tartinabil

Alte moduri în care am folosit untul de cocos în bucătărie:

1 | clătite

În loc de uleiul obișnuit am pus în tigaie câte o linguriță de unt de cocos înainte de a turna aluatul de clătite. De altfel, clătitele le-am făcut ușor diferit de rețeta clasică. Mai exact, pe lângă făină am mai adăugat cacao, semințe de chia și  fibre tranzit de la Sanovita astfel încât compoziția finală a ieșit similară cu cea de american pancakes și-n plus, au fost mult mai aromate și sățioase.

2 | smoothie

Smoothie-ul meu preferat din vara asta și pe care obișnuiesc să-l fac înainte de a ieși la alergat e cel format din cinci ingrediente de bază: banane congelate, cacao, unt de arahide, unt de cocos și puțină apă. Pe lângă faptul că e foarte aromat, este și sățios. De altfel, în funcție de ce aveam prin bucătărie mai adăugam curmale, fibre tranzit sau nucă de cocos.

3 | înghețată

Descoperirea de anul acesta a fost înghețata făcută dintr-un singur aliment: bananele congelate. La asta am adăugat untul de cocos și untul de arahide sau chiar pulbere de cacao, dacă doream să mai echilibrez gustul foarte dulce datorat bananelor. Practic, rețeta e destul de similară cu cea de smoothie pe care am menționat-o mai sus. Numai că diferența constă în cantitatea de apă folosită în blender, pentru că, firește, schimbă consistența.

4 | ciocolată vegană

ciocolata vegana

Și aici am scris mai multe despre rețetă.

Pe scurt, cam așa m-am delectat eu în iulie cu untul de cocos tartinabil. N-am făcut încă nimic complicat, dar cine știe cum mă lovește inspirația. Btw, dacă știi vreo rețetă mai pentru oameni leneși practici, chiar sunt curioasă. Danke!

0 thoughts on “Cum am folosit untul de cocos în bucătărie”

  1. Daaaaaamn, i need that!! 🙂 Nu-i bună postarea asta a ta pe noapte.. :))
    Eu mi-am prăjit pâine pe ulei de cocos :)) Tare healthy, ce să zic :)) A fost bună, doar că se pare că arde la temperaturi mai joase 🙂 Nu recomand :)) Experiențe în bucătărie

  2. Eu am esuat in a-l include in bucatarie 🙂 La un moment dat am incercat sa adaug o lingurita in cafeaua de dimineata, dar nu am rezistat prea mult. Da un aspect cel putin scarbos cafelei. Mai cercetam 😀

    1. Păi, e ulei la urma urmei, nu cred că se pupă. Puteai să încerci zaharul din nucă de cocos. De altfel, te sfătuiesc să încerci untul tartinabil. E ușor diferiy față de uleiul obișnuit. Are o consistență mai vâscoasă. Oricum, nici eu nu consum în cantități industriale, tocmai din cauză că e puțin gras.

    2. Asa am citit in nu stiu cate locuri: o lingurita de ulei de cocos in cafea este exceptional de sanatos.Untul este cel mai atractiv…pacat ca mananc rar sandwichuri =))) Pup u! :*

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *