Mi-am zis de la bun început că 2016 va fi despre schimbări bune pentru mine și multe provocări pe plan profesional și personal. Încă învăț cum să fiu mai organizată, dar de la lună la lună am făcut progrese, fapt pentru care o să mă super premiez cu o baterie nou-nouță pentru laptop ca să pot să scriu de oriunde și să nu mă mai târâi cu toate cablurile după mine. Da, sunt un om simplu.

Revenind la provocări, mi-am dorit să pun mai mult accentul pe…mine. Așa că mănânc mai bine și mai bun, sunt mai atentă la produsele de îngrijire pe care le folosesc, am ochi pentru tot ce se întâmplă în social media și citesc mai mult.

What about pink? 🍭

A post shared by D I A N A 🌱 (@dianasolomon.blog) on

Eu am fost dintotdeauna o iubitoare a bibliotecilor și mă duceam la cea din oraș să împrumut cărți chiar și atunci când eram în ultimul an de facultate – cu toate că oricum îmi cumpăram des cărți, mai ales că am lucrat în Cărturești la un moment dat.

Totuși, în ultimii ani am cam abandonat acest hobby și citeam doar ce era necesar pentru cursuri. Sau nici măcar. Ca să îți faci o idee, anul trecut nu cred că am terminat mai mult de 6-7 cărți, așa că m-am încăpățânat ca în 2016 să-mi reiau activitățile de bookaholic.

🌈 I've made a rainbow for the bookworms. #okianbookstagram #dianasbooks

A post shared by D I A N A 🌱 (@dianasolomon.blog) on

Am început simplu, cu un challenge modest, dar realist. 12 luni, 24 de cărți. Așa că am notat asta pe Goodreads ca să nu uit și ori de câte ori mai dau gata un titlu…ei bine, ai înțeles tu.

Totuși, din puținele cărți pe care le-am citit anul ăsta, am câteva care mi-au plăcut în mod special. Și anume:

  • Eleganța ariciului, Muriel Barbery

Cartea asta a intrat rapid în top 5 favorite. Mi-e imposibil să descriu cât de mult m-a surprins scriitura lui Barbery (despre care, în ignoranța mea, am crezut că e un el, până mi-a atras o cititoare atenția) și cât mi-a plăcut tema abordată, modul în care a gândit personajele, dialogurile și trimiterile la literatura universală. Ca să nu mai spun de sentimentul pe care l-am avut când am terminat cartea. Pe scurt- a avut tot ce mi-am putut dori de la un roman, ba chiar și-n plus.

Dacă ești curios, cartea o găsești în colecția Babel a editurii Nemira.

Cea mai frumoasa carte citita ⚪🔵⚪🔵

A post shared by D I A N A 🌱 (@dianasolomon.blog) on

 

  • Mecanica inimii, Mathias Malzieu

Tot din colecția Babel, această cărțulie m-a teleportat  pe tărâmurile copilăriei, dar mi-a lăsat și câteva frânturi din viață suficiente cât să apreziez candoarea, dar să am și un simț al realității. Deși e vorba de o poveste de iubire naivă, toate întâmplările sunt atât de haotice și lipsite uneori de sens, că n-ai cum să nu te gândești la cărțile clasice ca  Micul Prinț, Peter Pan, Alice în Țara Minunilor și tot așa. Oricum, toată lectura e joacă și te simți ca și cum ai urmări pagină după pagină un omuleț atipic, cu o inimă și mai atipică.

mecanica inimii

  • Pygmalion, George Bernard Shaw

Am primit recent cartea de la Litera și am citit-o în aceeași zi. Probabil că a contat și faptul că a fost destul de subțirică, dar și că în urmă cu ceva ani văzusem filmul My Fair Lady și începusem să am o fascinație pentru Audrey Hepburn- my crush.

Mi-a plăcut că am râs tot timpul, mai ales că făceam adesea corelația cu anumite secvențe din film, dar și pentru că am realizat că mi-a lipsit genul ăsta de lectură. Așa că o să reiau teatrul și am să fac o pauză de la celelalte genuri, că prea l-am neglijat.

Daca ai vazut My fair lady, atunci trebuie sa citesti si cartea. Valabil si invers. 🌸

A post shared by D I A N A 🌱 (@dianasolomon.blog) on

 

  • Cartea săruturilor, Iv cel Naiv

Am mai citit poeziile scrise de Iv și am rezonat de multe ori cu stilul naiv, dar ancorat totodată în prezent. Dar cartea de față e ca un pansament pentru zilele alea urâte, iar ilustrațiile sunt atât de frumoase că n-ai cum să nu mai rămâi ațintit cu ochii pe pagină cel puțin două minute, ca să te asiguri că ți s-au fixat imaginile pe retină pentru totdeauna. Asta așa, ca să ai și pe mai târziu.

Terapie 💌

A post shared by D I A N A 🌱 (@dianasolomon.blog) on

 

  • Brief, Sorin Trâncă

Despre cartea asta am făcut deja o postare mai amplă, dar o menționez și aici pentru că e una dintre cărțile chiar m-au prins pe anul ăsta și m-au super inspirat pentru alte proiecte, fie că e vorba de content vizual sau scris.

Brief diana solomon

  • Când Dumnezeu era iepure, Sarah Winman

Fiind una dintre numeroasele cărți pe care le citesc datorită copertei și care nu mă dezamăgesc, Când Dumnezeu era iepure mi-a plăcut mult pentru discursului inocent și sincer al lui Elly. Iar frații și mătușile gay, prietenele cu secrete, părinții libertini și ușor hipioți, toate aceste personaje colorate au ajutat la crearea unui roman simpatic și autentic.

_DSC0019.JPG

Deci, în mare, cam asta e ce-am mai citit în ultima vreme. Sau, mă rog, chestiile care merită menționate. Tu cum stai cu reading challenge-ul tău?

4 thoughts on “Ce-am mai citit în ultima vreme”

  1. mimimi, eu am fost anul acesta all over the place iar săptămâna trecută a fost un haos total.
    Am abandonat toate challengeurile, dar vreau să revin mâine 🙂
    Arta simplității am citit-o 2 ani în urmă parcă. E bunișoară 🙂 dar parcă este una din cărțile despre care nu mai țin minte odată ce am închis-o …
    Am termina acu 2 zile Mecanica inimii 🙂 chiar că e carte de iubit 🙂 poveste pentru adulții care încă își tolerează copilul din sine :)) Nice one. Mulțumesc pentru carte, Diana 😉

    1. Eu am terminat acum două zile Micul Inifit și azi Arta listelor de la Dominique…mie una mi-au dat o stare de bine. Nu au fost genul de cărți care să mă lase K.O., dar nu sunt nici de lepădat.

      Șii…mă bucur că ți-a plăcut cărțulia. Vezi că e și animație făcută.

  2. Si eu incerc sa ma reintorc la acest obicei de a citi zilnic. Simt ca daca nu citesc ceva zilnic, raman in urma. De Brief ti-am zis ca si eu vreau sa ma apuc sa o citesc. Momentan citesc Arta Simplitatii si The Art of SEO. Aparent am ceva cu the art of.. 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *