Schimbările recente din ultimele luni m-au făcut să-mi reevaluez stilul de viață și să fiu mult mai atentă la ce mănânc sau la produsele de îngrijire pe care le folosesc.

În ceea ce privește alimentația, schimbarea majoră a constat în renunțarea la carne. Însă, pentru a mă asigura că asta nu va avea un impact asupra sănătății, am mers la un nutriționist care mi-a recomandat anumite categorii de alimente pe care trebuie să le bifez zilnic/săptămânal. Noul plan nutrițional a fost personalizat în urma analizelor, pentru a ști care sunt plusurile și minusurile.

Astfel, am ajuns ca pe lângă ingredientele folosite în mod curent (de la chia, năut, la orez integral sau amarant) să adaug și produse apicole. Mai exact: miere, păstură, lăptișor de matcă și polen. De altfel, nu m-am limitat la acestea doar pentru uzul intern, ci și extern.

Prin urmare, am început noi ritualuri sănătoase. Mai exact:

DIMINEAȚA

  • apă + 1 linguriță de oțet din mere și miere + 1 linguriță de miere pe stomacul gol

Dacă înainte consumam apă călduță cu lămâie și miere, acum am vrut să testez și „rețeta” de mai sus. Deși preparatul e recomandat în procesul de slăbire, la mine nu e cazul (pentru că sarcină).

Beneficii: creșterea nivelului de energie, reducerea colesterolui rău din sânge, calmarea arsurilor la stomac și a problemelor digestive etc.

Pentru diversificare, folosesc Apis Felix degustare gourmet, pentru că un pachet conține atât miere polifloră, cât și de tei și salcâm.

  • lăptișor de matcă cu 20 de minute înainte de micul-dejun

Acesta se administrează sublingual și este recomandat în stări de oboseală, astenie, anemie sau, ca în cazul meu, sarcină. Este un produs extrem de bogat în substanțe proteice (deci util pentru vegetarieni), substanțe minerale, vitamine, enzime etc. Deși gustul nu e cel mai plăcut de pe lume, cred că e un cost minim pe care-l plătești pentru a te bucura de efectele sale. 🙂

În prezent folosesc lăptișorul liofilizat de la Complex Apicol.

  • emulsie cu SPF înainte/după plimbarea cu Iancu

După micul-dejun ies în parc cu Iancu, dobermanul nostru, și dăm o tură de lac (undeva la 5 km). Însă înainte de a ieși din casă nu uit să aplic o emulsie cu SPF.

Dacă până anul acesta nu am acordat așa o mare atenție protecției solare (culmea, am și crescut la mare 20 și ceva de ani), acum, pentru că prin natura meseriei am ajuns să mă ocup de social media pentru anumite clinici dermatologice, situația s-a schimbat.

De asemenea, după duș, folosesc loțiunea de după plajă, care are ingrediente similare cu cea SPF: lăptișor de matcă, unt de shea, ulei de cătină, ulei de migdale. Astfel, mă asigur că pielea nu e doar protejată, ci și hidratată. Răsfăț. 🙂

PRÂNZ

  • ceai de mentă sau limonadă cu miere

În perioada asta mă deshidratez extrem de repede, așa că, pe lângă apă, îmi fac și câte o carafă de un litru cu ceai sau limonadă, din care beau pe parcursul întregii zile.

  • propolis și păstură

Consum câte o linguriță înainte sau după masa de prânz din ambele ingrediente și, cu toate că nu au un gust mai rău decât lăptișorul de matcă, nici după astea nu mă dau în vânt. Păstura e mai suportabilă. Însă polenul îl mai iau uneori în amestec cu miere, pentru a nu-i mai simți la fel de pregnant gustul.

Bun, dar pentru ce le iau? Pentru întărirea sistemului imunitar și anemii. Dat fiind faptul că sunt însărcinată, stările de vertij sunt mult mai dese și mai accentuate, iar minunățiile astea apicole, alături de suplimentele de fier, mă ajută să fiu „normală”.

SEARA

  • gomaj pentru buze cu miere și zahăr brun

Înainte de duș, mi-am făcut o rutină ca o dată la câteva zile să aplic un gomaj homemade. Pentru corp folosesc ingrediente precum uleiul de cocos/măsline și zahăr brun (despre care am scris și aici), pentru ten, o pastă din bicarbonat de sodiu, iar pentru buze, miere și zahăr.

Mai simplu, natural, eficient și ieftin de atât nu cred că se poate. Unde mai pui că nici nu îmi aglomerez baia cu o mulțime de produse.

Ce e de reținut, pe scurt:

  • loțiunea cu SPF e obligatorie (nu doar vara sau doar la plajă)
  • dintr-un borcănel cu miere poți să-ți faci micul-dejun, limonade, să îndulcești ceaiul sau să-ți prepari un gomaj natural pentru buze
  • lăptișorul de matcă, propolisul și polenul utilizate intern sunt excelente pentru imunitate, anemii, surmenaj

Tu ce ritualuri ai? Sunt simple? Ieftine? Dar sănătoase?

 

 

 

3 thoughts on “Câteva ritualuri simple, economice și sănătoase (cu produse apicole)”

  1. Eu folosesc miere de albine zilnic in ceai, beau ceai detoxifiant in fiecare zi, 2-3 cani
    Pentru ten ma rasfat cu cosmeticele de la complexul apicol …
    Dimineata si seara ma spal pe fata cu sapun de Alepp 40% ulei de dafin, apoi intind pe fata emulsia antirid cu laptisor de matca si fac un masaj de cateva minute pielii, pana cand nu mai ramane crema pe fata, ci intra perfect in piele
    Apoi curat fin tenul cu lotiunea tonica cu laptisor de matca, dupa care urmeaza ritualul zilnic — crema de ochi anti-aging si crema de fata Apidermin Lux, atat dimineata cat si seara
    Cremele, emulsia si lotiunea sunt extraordinare si imi place foarte mult cum arata tenul meu de cand le folosesc!

  2. De ceva vreme am renunțat la mască/balsam de păr și folosesc ulei de migdale/cocos înainte să mă șamponez. Fac scrub cu zaț de cafea (corp și rar pe față). Și mi-am luat un ulei anticelulitic de la Welleda. O să încerc și eu mierea cu zahăr pt buze 🙂
    Carne am început să mănânc și eu mai puțin și în general oricum mănânc multe fructe. De regulă primul lucru pe care îl fac dimineața e să beau un pahar cu apă la temperatura camerei. Am început să pun și lămâie dar nu am reușit să mă țin de program. Poate doar dacă aș pregăti-o de seara, altfel uit .

    1. Știam și de zaț pentru scub (sau mălai), dar cum nu conum cafea, nu am încercat. La fel, știam că e ok și pentru celulită. Dar ca metodă de prevenție și întreținere, nu te gândi ca tratament, La fel și cu uleiul. Îți zic pentru că mă ocup de partea comunicare (și) în domeniul ăsta, și doar terapiile făcute de dermatologi, cu aparate specifice funcționează (fototerapie, de expl). În rest, faine ritualuri. Cât despre lămâie, cred că e mai ok dacă storci dimineața o jumătate în paharul cu apă, sau îți tai câteva feliuțe și le pui într-o sticlă (de sticlă, de preferat) din care poți bea toată ziua. Ca să nu uiți. Sau lași lămâia lângă paharul sau cana ta preferată. Și îți amintești așa. 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *