Ne-am trezit mai devreme decât în oricare sâmbătă și, pentru că tot suntem la două ore distanță de Brașov, ne-am gândit să dăm o fugă pân’ la munte.

După ce mi-am aruncat în rucsac un fular și un fes, gata-gata să-nfrunt frigul, mi-am pus apoi camera foto și am țopăit amândoi în primul taxi, nu înainte de a-mi lua din cuier cea mai călduroasă geacă de iarnă.

L-am lăsat pe Iancu cu buza umflată ce-i drept și cu privirea aia de „Bă, dar voi sunteți chiar nașpa că mă lăsați acasă”. I-am explicat că ne întoarcem repede și că îl luăm tura următoare. Sau poate mai devreme dacă învață să meargă la pas. Să vedem, încă suntem în negocieri cu blănosul.

Drumul până-n Brașov a fost ca de obicei- un tren călduros, oameni vorbăreți, câțiva străini, câțiva echipați până-n dinți să cucerească muntele. Cât despre noi…eram cu câte-o cască-ntr-o ureche și-ascultam muzica noastră. Pentru că, nu-i așa, nimic nu te aduce mai mult în atmosfera aia de munte decât o piesă rap?

Pentru că orașul ni se pare destul de mic și pentru că din drumurile făcute-n ultimii trei ani am ajuns să-l cunoaștem din ce în ce mai bine, aproape niciodată nu luăm autobuzul din gară până la Livada Poștei, ci preferăm să mergem pe jos până-n centru. Ceea ce am făcut și acum.

Cum am ajuns pe str. Mureșanilor mi-am zgâit ochii după Okian. Am găsit imediat librăria, însă nu și pe oameni. Apoi mi-am amintit că erau cu toții în București la Gaudeamus. Iulia, dar nu ne sincronizăm noi odată și-odată…?

În centru, ne-am tot învârtit după un loc pentru a servi brunch-ul, dar cum în ultimele dăți nu am avut experiențe grozave cu mâncarea, a fost destul de greu să ne decidem. Btw, dacă știi vreun loc bun-bun, chiar aș vrea să aud de el.

Totuși, ca să fie așa ca un făcut, am dat de un local simpatic-Tipografia. Îl găsești la intersecția dintre Diaconu Coresi și Postăvarului nr. 1, iar dacă vrei un ceai bun de tot și-un cookie + un sandviș (cu prosciutto sau veggie-yum!) care să-ți țină de foame cât urci până-n Dealul Cetății, go for it. Sau poate un Zăganul, na.

Și apropo de Dealul Cetății, am învățat că e util să-ntrebi localnicii despre orice loc în care vrei să ajungi. În Tipografia am aflat că drumul până la Cetate durează cinci minunte (nu o oră cum făceam noi de obicei) și am primit chiar și o hartă unde ni s-a desenat scurtătura (asta n-a sunat cum trebuie, așa-i?).

Pont: De pe str. Mihai Eminescu, mergi pe scări și nu o lua pe Buzoianu, pentru că, dacă ești la fel de newb ca noi, vei ocoli la greu.

_DSC0297.JPG

Oricum, chiar dacă faci maximum 15 minute din centru până la Cetate, nu strică să iei în rucsac nișe ciocolată de casă sau niște rulouri cu frișcă. Sincer, și-un kurtoș kalacs e bun, dar uite că noi am și uitat de asta.

output_apkxnw

Apoi, după ce te îndopi bine, ca recompensă că acum știi scurtături, și ai suficient material pentru Instagram Stories, îți pui telefonul la loc în buzunar și te bucuri de peisaj.

Sus, priveliștea îți cam taie respirația și te cam face să-ți amintești că-ntr-o bună zi te vei muta într-un loc din ăsta. Sau poate că asta ni se întâmplă numai nouă.

_DSC0279.JPG

Apropo, am menționat cât de cald a fost? Cam foarte cald.

_dsc0226_dsc0271

_DSC0266.JPG

După ce ne-am luat doza de soare și vitamina D, am coborât și am pornit iar la pas spre gară.

Pe drum, ne-a făcut cu ochiul Ceasul Rău și, pentru că era trecut de 15:00, am zis că o ciorbă ca la mama acasă ar merge. Barem așa nu vom mai cumpăra tot felul de prostii pe tren.

Prețurile sunt mai mult decât ok (mai ales dacă începi să le compari cu cele din București) și cu 35 de lei ai un prânz decent pentru două persoane. Da, am inclus și berea.

În cele din urmă am ajuns în gară, apoi acasă, la Iancu cel Ofticat. Deși a vrut la început să facă pe supăratul cu noi, i-a trecut repede când i-am dat jucăriile și snakurile cumpărate pentru el (mită, desigur).

Apoi, după ce ne-am primit medaliile de Parents of the Year, am dormit până a doua zi la prânz. Da, ne-a priit aerul de munte. 🙂

Ah, iar de când ne-am întors, ascult întruna Radio Paradise, un post cu muzică foarte bună, pe care l-am descoperit prima dată în Tipografia. You should give it a try.

6 thoughts on “Câteva ore în Brașov”

  1. Ce norocosi sunteti ca stati asa de aproape de Brasov ! Eu am ajuns o singura data pe acolo, si atunci asa in fuga si am “vizitat” din masina Brasovul din pacate.
    Cat despre mutatul intr-un loc cu astfel de peisaj, stai linistita ca nu esti singura 😀
    Te pup :-*

    1. La fel pot să zic și eu- sunteți norocoși că aveți mașină și nu depindeți de CFR 😀

      Oricum, pentru mutat am început să luam atitudine. Urmează ^_^.

      Și poate data viitoare vă opriți măcar pentru o ora cand mai treceti prin Brasov.

      Hugz!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *