Shop Wisely: Școlărești la Cărturești

Probabil (sigur) că publicul țintă al târgului Școlărești la Cărturești sunt cei mici. Și e de înțeles. Însă asta nu înseamnă că cei mari nu pot găsi bucurii mărunte pe rafturile librăriei. Și pentru că eu nu cred în limitări precum: lucruri pentru copii/adulți ori jucării pentru fete/băieți, am scotocit (nici n-a fost greu) după…

That tiny change: do (more) good

Din experiența mea, am învățat că motivul pentru care nu suntem mai empatici (cu oamenii, animalele, mediul înconjurător) nu este pentru că nu ne pasă, ci pentru că trăim cumva în bula noastră, unde informația nu ajunge mereu, grijile proprii ne ocupă majoritatea timpului, iar contextul lipsește. Anul ăsta nu mi-am făcut rezoluții, pentru că…

O casă a noastră + un test de personalitate

Prize strâmbe, pereți subțiri în care apa se infiltrează imediat și formează mucegai, instalații sanitare la mâna a doua, blaturi de bucătărie ciobite sau pătate, parchet care se desprinde din loc în loc – cred că în patru ani de stat în chirie în București am experimentat toate neajunsurile unui apartament făcut doar așa, cât…

Despre schimbările sănătoase din ultimele 9 luni

Pași mici, pași mici… Asta e un fel de mantră pe care mi-o repet constant pentru a-mi aminti că e necesar ca lucrurile să se schimbe treptat dacă vreau să fac schimbări pozitive și sănătoase, fără a avea însă senzația că le-am impus forțat și a risca ulterior să nu le pot integra în planurile…

Borsec vine cu mine…

Consumă cel puțin doi litri de apă pe zi – oare de câte ori nu am auzit acest mesaj? Sau, și mai rău, de câte ori nu l-am ignorat? Însă, cu ceva efort, începând de anul trecut, am reușit să-mi fac un program astfel încât să mă obișnuiesc să beau cele 8 pahare cu apă.…