Nu știu cum a fost pentru alte mame, dar în cazul meu, cel mai plăcut moment din timpul sarcinii a fost când am început să-i simt tumbele Marei în burtică. Dacă toate articolele corelau vârsta de 20 de săptămâni cu primele lovituri ale bebelușului și pe buzele tuturor era aceași întrebare – A dat din picioare? – eu deveneam tot mai stresată de faptul că a mea copilă nu făcea asta.

Însă, ceva mai târziu, undeva pe la 25 de săptămâni, am găsit un mic truc pentru a o face pe Mara să se miște. Îi puneam muzică. Imediat ce acul pick-up-ului atingea discul, pitica părea că tresare, apoi că dansează.

Acum, la aproape trei luni de la naștere, tot muzica e cea care o calmează. Iar dacă ar fi să mă întrebați, sunt aproape convinsă că îi place Coldplay, pentru că se liniștește și adoarme imediat ce-i pun un vinil de la ei.

Dar despre nebunia asta a mea cu muzica am făcut și-un video astă-vară. Puteți să-l vedeți și AICI.

Însă nu doar Mara reacționează la muzică, ci și Iancu. De fapt, cam ori de câte ori plecăm de acasă și el rămâne sigur, pornesc aplicația Relax My Dog, pe care o găsiți și-n Google Play cu următoarea descriere:

Unique relaxing dog music made to help dogs remain calm or go to sleep. Relax My Dog uses sound sweep technology designed to relax and calm your dog. If you dog has sleeping problems or anxiety problems or is even stressed during fireworks, you should try our music. It will calm your puppy, Bulldog, German Shepard, in other words, any breed!”.

Pe plantele din casă încă nu am testat muzica, însă sunt oricum suficiente studii în direcția asta. Astfel că, atunci când tragi linie, rezultă că muzica are un impact asupra stării noastre de bine. Ba mai mult de atât, această ne influențează creativitatea, memoria, felul în care învățăm. Așa cum arată și acest infografic realizat de The Royal Conservatory.

Prin urmare, atunci când am aflat de proiectul Sunet pentru sănătatea copiilor, ce are ca obiectiv echiparea spitalelor cu audioteci, folosind astfel meloterapia pentru atenuarea efectelor colaterale ale bolilor, nu doar că am vrut să dau mai departe această informație, ci am și donat.

1+1=2

Uităm adesea că noi avem puterea de a schimba ceva. Și chiar acel puțin pe care noi îl vedem neînsemnat, poate conta, pentru că unul și cu unul fac doi. Doi și cu doi fac patru, și tot așa. Chiar dacă o donație de 10 lei pare mică, gândiți-vă ce ușor se poate strânge o sumă de 800 de lei care presupune minimul de investiție pentru echipare unui salon.

Din fericire însă, cu ajutorul unor platforme precum Bursa Binelui, care permite donații fără comisione, se încurajează donațiile mici (5 lei este suma minimă care poate fi donată). Așadar, împreună chiar putem face bine. 🙂


Proiectul Sunet pentru sănătatea copiilor face parte din competiția Campionatul de Bine, o competiție dedicată organizațiilor neguvernamentale ce vizează finanțarea proiectelor sociale prin intermediul donațiilor individuale. Competiția este organizată de Bursa Binelui, singura platformă online de donații necomisionate din România și se desfășoară în perioada 5 decembrie 2017 – 19 februarie 2018.

Campionatul de Bine este o competiție pentru strângerea de donații adresată ONG-urilor din România, care urmărește să transforme organizațiile în fundraiseri, în vederea atragerii de donații. La finalul Campionatului de Bine vor fi recompensate primele 3 proiecte în funcție de numărul donațiilor atrase și al numărului de donatori distincți. Premiile constau în dublarea sumei strânse pe toată perioada Campionatului, în limita a 5.000 Euro pentru fiecare proiect câștigător.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *