Acum ceva vreme am participat pentru a doua oară la o conferință organizată de PR2Advertising, Targetare și campanii eficiente, ca urmare a interesului pentru orice informație legată de domeniul meu de activitate, și pentru prima dată în calitate de blogger partener.

Dintre toate prezentările pe care am reușit să le văd (nu am stat până la sfârșit pentru că #IancuBoy și pentru că #deadline), cel mai mult mi-au plăcut cele susținute de Radu Ciofu, SeoMark.ro și Dana Nae Popa, Pastel.

| pe partea de SEO

În urmă cu ceva vreme am fost la cursul de optimizare SEO pe care Radu Ciofu îl susține în cadrul seomark.ro, prin urmare, eram deja familiarizată cu noțiunile basic.

Însă, cu ocazia prezentarii lui am putut să-mi reînnoiesc unele cunoștințe. Cum ar fi:

  • importanța alegerii cuvinteleor cheie pentru business
  • importanța construirii unei metafore a cuvintelor cheie
  • importanța unui studiu al cuvintelor cheie
  • accesibilitatea Meniului unui site
  • SEO pentru fiecare pagină de Meniu

| pe partea de comunicare de brand (nișată)

Dana Popa Nae a avut o prezentare simpatică despre modul în care e indicat să faci comunicarea pentru un brand și cum să personalizezi ceea ce vrei să transmiți în funcție de publicul tău țintă. Și, pas cu pas, lucrurile ar trebui să se desfășoare în felul următor:

  • studiază
  • testează
  • cercetează
  • cunoaște-ți targetul
  • competitorii: vezi ce se întâmplă pe piață
  • ce oferă brandul: soluțiile pentru problemele oamenilor, nu produse sau servicii
  • ce comunici despre brand
  • identitatea brandului (imagine, captarea interesului)
  • unde/cum comunică brandul (canale, mesaj)
  • maximizează punctele tari
  • surprinde consumatorii
  • evaluează brandul

Important de rețnut ar fi faptul că acest informații nu se aplică doar pentru brandurile mari, ci și atunci când vine vorba de branding personal/blog etc. Tot ce trebuie să reții e că SEO joacă un rol important, așa că este indicat că construiești content relevant pentru publicul tău țintă și, în aceeași măsură, trebuie să te concentrezi pe o comunicare cât mai personalizată, astfel încât să rezonezi cu persoanele ce alcătuiesc targetul tău.

Deci, pe lângă partea de creativitate, va trebui să depui și ceva efort în ceea ce privește analiza și testarea. Easy peasy. Or not.

Mai multe despre eveniment aici.

*Credit foto: Marius Călin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *