Când eram prin generală obișnuiam să petrec foarte mult timp cu tatăl meu. Deseori mergeam să culegem plante pentru ceaiuri, tincturi etc (cred că de aici mi se trage și faptul că sunt green addict), iar pe drum îmi spunea povești, discutam despre cărți și, chestia care mă enerva la culme, folosea cuvinte care atunci mi se păreau alambicate.

De cele mai multe ori îi ceream să-mi explice ce înseamna x, ce însemna y, până când, de ziua mea, mi-a cumpărat DEX-ul. Da, tată! Bartai cartea! Iar eu eram super încântată. Serios, chiar eram (acum înțeleg că am avut spiritul de nerd bine sădit chiar din copilărie).

Partea proastă pentru mine a fost că acest cadou venea și cu o provocare: 5 cuvinte noi pe zi. Era recomandarea tatălui meu, pentru că, așa cum spunea mereu, îmi va prinde bine mai târziu. Astfel, începusem ca în fiecare zi să învăț câte cinci cuvinte, pe care le treceam sârguincioasă în vocabular, cu tot cu definițiile lor (care, guess what, mai conțineau alte cinci cuvinte necunoscute)

Ca de orice lucru nou, m-am ținut de chestia asta maximum o săptămâna. Apoi, am mai tărăgănat-o eu câteva luni, până când, într-un final, am abandonat nava. Nu era ideea că nu-mi plăcea să învăț, pentru că, mie una, chiar îmi plăcea să fiu autodidactă. Doar că nu mă stimula în niciun fel.

Desigur că DEX-ul l-am folosit constant, pentru că mereu aveam nevoie de anumite definiții pe care oricum nu le găseam în altă parte, iar era Google încă nu luase amploare. Însă mereu mi-am reproșat că n-am reușit să cuprind mai multe. Dar…

Zilele trecute căutam pe Memrise un curs de italiană început în urmă cu câteva luni, însă am descoperit ceva tare fain: Cuvinte pentru un vocabular dezvoltat. Știu că numele e vraiște și nu te face deloc să vrei să începi acest mini-curs. Însă, iată ce are el fain:

  • e interactiv
  • îți poți observa evoluția
  • e catchy
  • te face să te simți deștept
  • chiar înveți cuvinte noi

Probabil că în cercul tău de prieteni nu vei discuta despre oniomanie, dar atunci când va fi cazul, vei știi că nu e onion related. Iar dacă cineva vorbește despre filocalie, nu te vei gândi că iubește caii. Deci, îți spun eu, e mai ok să fii ăla deștept din grup, decât ăla care se hlizește pentru că a auzit că argumentul tău ar fi irefutabil.

Dacă ți-am stârnit cumva interesul, intră aici și te distrează, you little nerd!

Sursă foto: myblankpaper.com

8 thoughts on “5 cuvinte noi pe zi”

    1. Aww, ce dragut. Oricum cred ca ti-a prins bine chestia asta. Eu consider ca intentiile alor nostri au fost bune, dar la forma mai era ceva de lucrat, ca sa nu pară totul o corvoadă 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *